Postări populare

joi, 10 martie 2011

CREZUL-Articolul 3

  CARE, PENTRU NOI,OAMENII SI PENTRU A NOASTRA MANTUIRE
  S-A POGORAT DIN CERURI SI S-A INTRUPAT DE LA DUHUL SFANT
                    SI DIN MARIA FECIOARA SI S-A FACUT OM

    Fiul, ca Dumnezeu,este pretutindeni de fata ,totdeauna in ceruri si totdeauna pe pamant si totusi in Crez marturisim ca "S-a pogorat din ceruri", pentru ca mai inainte de a Se intrupa era nevazut pe pamant; vazut S-a facut numai prin aratarea in trup si de aceea rostimcuvintele "S-a pogorat" Aceasta inseamna ca Fiul lui Dumnezeu a binevoit sa se faca si Fiu al Omului,sa ia pe langa firea Sa cea atotputernica si firea noastra neputincioasa,sa Se smereasca purtand toate ale ei ,sa ia chip de rob,sa Se deserte(Filipeni 2,7) de slava Sa dumnezeiasca, sa umble ca om pe pamant si sa fie dispretuit de multi. Fiul lui Dumnezeu S-a facut Om cu adevarat,fara sa inceteze insa a fi Dumnezeu. Iar cuvintele  "pentru noi oamenii",inseamna ca a venit pentru toti oamenii de totdeauna si de pretutindeni,nu numai pentru unii sau numai pentru vreun neam oarecare
Intruparea Fiului lui Dumnezeu din Preacurata Feccioara Maria, din care El Si-a luat trup omenesc adevarat,s-a facut in chip minunat, de la Duhul Sfant, nu dupa randuiala firii omenesti, ci prin umbrirea Fecioarei de Duhul Sfant. Iisus Hristos este Dumnezeu si Om adevarat,cu trup si suflet omenesc adevarat, intru totul asemenea noua,afara de pacat. Astfel ca Iisus Hristos are doua firi sau naturi; dumnezeiasca si omeneasca si doua vointe si lucrari ale celor doua firi, care nu se amesteca una cu alta si nu se schimba una cu alta, nu se impart una de o parte si alta de alta parte, caci unl este Hristos si nu se despart una de alta in Persoana Mantuitorului. De aceea numim pe Mantuitorul Dumnezeu-Om si El ramane Dumnezeu-Om pentru vesnicie
   Ca Iisus Hristos este Mantuitorul fagaduit se adevereste prin aceea ca in El si cu El s-au implinit toate prorociile si preanchipuirile Vechiului Testament despre Mantuitorul cel asteptat. Anume: va fi Proroc(Deuteronom 18,15),Preot(Psalmul 119),Imparat si Domn(Psalmul 109; Isaia 2,4;5-6;Ieremia 23,4-5; Zaharia 6,12),s-a aratat timpul Nasterii Lui(Daniel 2,44-45),locul nasterii(Miheia 5,1), Nasterea dintr-o Fecioara(Isaia 7,14), Patimile si moartea(Isaia cap.53),impartirea hainelor prin tragere la sorti(Psalmul21),bautura cu otet si fiere(Psalmul68) si altele. Tot asa,Abel,Isaac,Iosif,mielul pascal,sarpele de arama au preanchipuit Patimile Domnului; preotia lui Melchisedec a preanchipuit preotia Domnului; prorocul Iona a preinchipuit  Invierea Domnului; corabia lui Noe a preanchipuit biserica;Taierea -imprejur a preanchipuit botezul si altele
   Sfanta Fecioara Maria a fost o fecioara din semintia lui David, invrednicita de Dumnezeu sa nasca pe Fiul lui Dumnezeu ca Om. Pentru ca ea a nascut pe Fiul lui Dumnezeu in chip minunat,fara sa cunoasca barbat,fiind fecioara si inainte de nastere si in timpul nasterii si dupa nastere, pentru totdeauna, o numimFecioara Preacurata si Pururea Fecioara; iar pentru ca Cel ce S-a nascut din ea nu este numai Om,ci si Dumnezeu, o numim Nascatoare de Dumnezeu sau Maica Domnului si o cinstim mai presus de toti sfintii si ingerii,ea fiind prinFiul sau si numai prin El "mai cinstita decat heruvimii si mai marita,fara de asemanare,decat serafimii", asa cum cantam in biserica.Cinstirea Sfintei Fecioare Maria este numita preacinstire,intrucat Maica Domnului este mai mare decat cinstirea altor sfinti,ea fiind cea dintai intre sfinti
   O numim Preacurata, pentru ca ea n-a savarsit niciun pacat, nici cu gandul,nici cu cuvantul si nici cu fapta.Onumim si Nascatoare de Dumnezeu, pentru ca Cel ce S-a nascut din ea, dupa firea omeneasca, e insusi Fiul lui Dumnezeu si Dumnezeu. Nu se poate spune ca din Fecioara s-a nascut numai firea omeneasca a  lui Iisus,caci nu se naste o fire,ci se naste o persoana prin acea fire.Daca n-am recunoaste ca Fecioara Maria e Nascatoare de Dumnezeu, n-am socoti persoana nascuta din ea si Dumnezeu, ci numai om.Iar daca Iisus ar fi fost numai om,nu ne-ar fi putut mantui. Intreaga noastra mantuire isi are deci temelia in faptul ca Sfanta Fecioara Maria a fost Nascatoare de Dumnezeu
   Nasterea Mantuitorului din Sfanta Fecioara s-a petrecut mai presus de fire din doua motive: intai ca sa se arate ca venirea Fiului lui Dumnezeu pe pamant ca Om si mantuirea noastra nu puteau atarna de puterea omeneasca, ci de hotararea lui Dumnezeu;al doilea,fiindca, desi S-a facut Om intru toate asemenea noua. El S-a zamislit fara pacatul stramosesc cu care se zamislesc toti oamenii si n-a savarsit pacat nici dupa aceea(1 Petru 2,22) Numai fiindca a fost fara de pacat, a putut da Tatalui o viata curata de ascultare,rascumparand neascultarea noastra, iar moartea nu L-a putut tine,caci n-avea drept asupra Lui, ci a inviat, ca dupa El sa inviem si noi, toti cei ce credem in El





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu