Postări populare

miercuri, 29 ianuarie 2014

Justitia Divina

Una din Legile universului material si spiritual este Legea cauzei si a efectului-fiecare efect are cel putin o cauza,fiecare actiune produce si o reactie Aceasta lege regleaza existenta si evolutia tuturor formelor spirituale si materiale care populeaza Universul Prin acest mecanism universal ce se manifesta in mod direct in orice punct al spatiului,DIVINITATEA a conceput si realizat o "urmarire automata" a manifestarilor fiecarei fiinte avand nucleu spiritual( incepand de la gandire, pana la cuvintele si faptele sale), care in paralel aplica si JUSTITIA DIVINA, intru totul perfecta
Astfel, in baza legii cauzei si a efectului, orice fapta a noastra, buna sau rea, isi va avea efectul tot asupra noastra, mai devreme sau mai tarziu,chiar daca aceasta initial se rasfrange asupra altor semeni ai nostri
Legea karmei in acceptiune populara se defineste ca legea semanatului si culesului, culegi ceea ce ai semanat
Dar  marea majoritate a oamenilor de pe pamant nu stiu( fiindca ignoranta si deformarile dogmatice foarte subiective au indepartat de-a lungul timpului, din gandirea si cunoasterea generala numeroase realitati fundamentale) ca mai exista inca doua aspecte esentiale ale functionarii legice a "mecanismului respectiv"
 1. pe de o parte fiecare manifestare a noastra avand  un substrat profund energetic(ganduri,cuvinte,fapte) e inregistrata automat- ca pe o videocaseta in intimitatea  fiintei noastre sufletesti, fara ca in viata de toate zilele sa ne dam seama de aceste lucruri
2.pe de alta parte "rodul" care va rezulta din faptele noastre, nu il vom culege, in general in cursul vietii in care am semanat binele sau raul, ci in una sau in mai multe vieti, din vietile noastre viitoare
Spiritul fiind nemuritor, "mecanismul legic" care ni se aplica in mod automat, mai este completat de o alta realitate fundamentala, de asemeni necunoscuta celei mai mari parti a omenirii si care a fost ascunsa oamenilor in mod intentionat sau din ignoranta- "culesul roadelor", bune sau rele, se realizeaza de-a lungul unui intreg sir de vieti succesive prin "reancarnari" repetate ale fiecarui suflet uman in parte Numarul acestor reveniri in diferite vieti pamantesti variaza de la om la om in functie de cum reusim sa curatim" petele " anterioare pentru a ajunge sa imbracam candva acele "vesminte albe" ale purificarii sufletului nostru, specifice unor trepte reale  in evolutia spirituala proprie
In aplicarea efectiva a acestor doua legi, a "semanatului" si a "reancarnarii" se afla in cea mai mare parte, dar nu in totalitate, explicatia la intrebarea -de ce unii oameni se nasc orbi sau cu alte handicapuri, altii sufera de boli chinuitoare sau au parte de situatii cumplite, in timp ce altii sunt sanatosi si se bucura de diferite satisfactii
Adica o mare parte din trairile ce revin fiecarui om in decursul vietii reprezinta "culesul" de la ce a "semanat"
 odinioara, in vietile anterioare-astfel "efectele" actuale se datoreaza unor "cauze" dintr-un trecut uitat deocamdata Dar important ceea ce ni s-a ascuns din interese meschine  este urmatorul fenomen fizic: "petele" pe care singuri ni le-am facut in numeroasele vieti si care s-au inregistrat automat in memoria ascunsa a sufletului, pot fi sterse dar aceasta stergere poate fi facuta numai de catre omul in cauza si nu de altcineva, deoarece trebuie sa intervina acceeasi energie, de exact aceeasi frecventa vibrationala, dar de sens contrar Aceste energii psihice de stergere pot fi produse de noi, fie printr-o polarizare superioara a gandirii noastre- si anume printr-o cainta sincera, profunda si de durata, fie prin retrairea inversa a acelorasi" fapte rele", adica din postura de victima, in cadrul unor incarnari
Prin acest mecanism legic admirabil realizat,Justitia Divina- cea mai obiectiva si mai perfecta se aplica in mod automat, fara a fi necesar ca DIVINITATEA sa urmareasca clipa de clipa, gandurile si faptele miliardelor de oameni, respectiv a miliardelor de fiinte spirituale existente in imensitatea Creatiei(60 de miliarde din care 7 mld pe pamant) Cel mai impresionant si mai profund exemplu al modului legic,universal , al incarnarii sufletelor care vin sa traiasca un timp pe pamant, a fost insasi nasterea lui Hristos Desi Fiu al lui Dumnezeu, a venit cu o misiune esentiala pentru ridicarea omenirii la o alta treapta de evolutie spirituala bazata pe religia iubirii Si Isus s-a referit asupra reancarnarii Mai tarziu in Noul Testament au fost specificate doar cateva exemplificari Dupa ce in cap 16 versetele 13 si 14 din Matei, a fost evidentiata cunoasterea de catre ucenici
 al faptului natural al reancarnarii, in versetul 12 al cap. 17, au fost redate cuvintele Mantuitorului prin uciderea Sf Ioan Botezatorul-verset 11 "Va spun isa ca iata Ilie a venit, dar nu l-au cunoscut si au facut cu el ce au voit"( Proorocul Ilie traise cu 900 de ani mai inainte si Hristos stia ca sufletul lui se reancarnase in cel ce a fost Ioan Botezatorul Dar Hristos a oferit si o alta semnificatie a reancarnarii, cunoastere ce din pacate a ramas ignorata cu totul de-a lungul timpului Intr-un alt raspuns dat ucenicilor la intrebarea cu un tanar orb pe care l-a vindecat in chip miraculos, Hristos a aratat si o alta  cauza posibila a diferitelor suferinte trupesti,separata de faptele noastre din vietile trecute ca si cauze" Nici acesta n-a pacatuit, nici parintii lui, ci aceasta s-a facut ca sa se arate prin el lucrurile lui Dumnezeu"(Ioan 9 ,2-3 Un spirit evoluat in baza legii liberului arbitru, a acceptat inca inainte de reancarnare, anumite suferinte biologice in viata terestra pe care o va trai, ca sa devina astfel un exemplu pentru elevarea sufleteasca a semenilor Aceasta reprezinta o a doua categorie de cauze ce duc la suferinte trupesti ale fiintei oamenilor Cel mai inaltator exemplu de sacrificiu din partea sufletelor evoluate, care urmeaza sa se sacrifice pentru a indeplini un rol educativ- acela de a-i face pe oameni sa inteleaga si sa respecte adevarurile si legile divine, a fost insusi Hristos- desi a stiut ce va suferi, a acceptat aceasta odata cu primirea inaltei misiuni, inca inainte de a se incarna ca prunc
Deci imensul proces de evolutie a tot ce exista in cuprinsul Cerului, evidentiaza ca atat pe pamant cat si la mod spatial nu exista nici "destin orb" si  nici "joc al hazardului"
Pentru fiecare dintre noi exista un "program" anume ce rezulta legic, in mod automat din insasi gandurile si faptele noastre anterioare pe care singuri ni le-am imprimat moment de moment pe "caseta" sufletului nostru si ale caror energii emise initial in exterior se vor intoarce tot la sursa ca la orice circuit energetic Noi suntem acei ce ne trasam programul vietii urmatoare si respectiv al vietilor viitoare
Din pacate marea majoritate a oamenilor isi continua viata intr-o totala ignoranta cu privire la acest fapt, ceea ce le prelungeste sirul suferintelor atat de variate, rezultate din necunoasterea imbinarii pe cale energetica, in mod automat, a legii "liberului arbitru" cu legea "cauzei si a efectului" De milioane de ani de cand  exista oamenii pe pamant, legea "semanatului si a culesului" a fost mereu ignorata -acel mecanism al "stergerii pacatelor" prin noi suferinte ducand la noi si noi reancarnari Totusi exista zone in lume-in special in Asia- unde invatatura spiritualista a facut si inca face parte din educatia curenta-hinduismul,budismul etc- din pacate cu diferite deformari inventate de oameni in decursul veacurilor Pentru ca acest tezaur, aceasta invatatura a fost pastrata cel mai bine in India, multi termeni specifici au patruns in literatura moderna prin cuvinte indiene
(sanscrite)-karma Crestinismul timpuriu a cunoscut "mecanismul legic) al reancarnarii si l-a cultivat in invataturile primelor secole( ex scrierile lui Origene,sec 3 e.n )  Interventia abuziva a imparatului Justinian si sotiei sale Teodora, a facut ca sub amenintare,Sinodul al 5-lea de la Constantinopol-534 , sa elimine aceasta cunoastere fundamentala din dogma crestina Abia spre sfarsitul sec 20, a inceput sa se puna problema reconsiderarii de lumea crestina a realitatii reancarnarii, deoarece s-au inmultit manifestarile stranii ce demonstreaza acest fenomen fundamental-oameni ce isi amintesc spontan din vietile trecute, comunicarile cu sufletele celor de dincolo, declaratii dupa mortile aparente, etc
Cititorule,in caz ca lecturarea acestui articol ti-a creat fondul aperceptiv pentru cunoastere spirituala,vei gasi in acest blog destule informatii benefice ,ca o mica baza  a intelegerii  marelui  si indelungatului proces de  evolutie spirituala pe care legic il vei urma  Mult succes si fa bine ,indemnandu-i si pe altii sa -ti urmeze demersul
Recomand sa incepi  cu art.  "Argument in favoarea educatiei spirituale",continuand  cu cele 20 de articole privitoare la subiectul "Din tainele vietii si universului",- si apoi" Diagnosticarea karmei  (toate acestea fiind de baza)
.

miercuri, 15 ianuarie 2014

Argument in favoarea cunoasterii spirituale

In mentalul colectiv al lumii occidentale indeosebi este intiparita ideea ca idealul in viata, ceea ce conteaza, sunt banii si bunastarea materiala, cariera,statutul social si sanatatea fizica, in nici un caz nu se are in vedere mai intai sanatatea sufleteasca,linistea ,armonia,iubirea de Dumnezeu
Mass-media nu oboseste in a prezenta modelul omului de succes-mandru, puternic, implinit financiar, mereu euforic si cu multe femei dupa el Insa omul smerit, care se vede mic in fata lui Dumnezeu si care se face unealta lui Dumnezeu, e privit ca fraier Dar toti cei din prima categorie, intr-un moment de sinceritate cu ei insisi, cu siguranta, se plang ca totusi le lipseste ceva, adica implinirea sufleteasca, neasigurata de cea materiala si atunci se avanta si mai puternic in directia realizarilor materiale Dar dupa un timp ei ori alt membru de familie se confrunta cu situatii neplacute,boli si chiar moarte,tuturor acestora nefiindu-le inteleasa cauza
Atitudini sinonime intalnim si in sfera relatiilor umane-invidia fata de capacitatile intelectuale ale altora,autoflagelarea pentru esecuri,bucuria pentru neamplinirile altora,indiferenta, egoism,etc
Iata un tablou  trist al asa zisei societati moderne de azi Care sa fie cauza? Desigur atasamentul crescut fata de valorile umane,trecatoare(materiale,spirituale,sentimentale), in detrimentul celor divine,vesnice,deci o conceptie gresita despre lume Conceptia gresita despre lume este cea care a condus la criza morala a societatii actuale,iar pentru a o putea depasi trebuie cunoscute raspunsurile la intrebarile esentiale ale vietii  omenesti: ce este viata,senzatia ,gandirea,moartea, de unde venim, incotro mergem,rostul existentei,etc
Stiinta spirituala are aceste raspunsuri, este cea care cerceteaza fenomenele din viata omeneasca si din univers, ne permite cunoasterea domeniilor spirituale ale existentei  Iata ce spune intemeietorul teosofiei(stiinta spirituala despre om)                     "Poti sa-ti indeplinesti indatorirea de om si fara sa intelegi ceva din botanica,zoologie, matematici si alte stiinte; insa nu poti fi om in intelesul deplin al cuvantului, fara sa te fi apropiat intr-un fel oarecare de fiinta si menirea omului, dezvaluite de stiinta suprasensibilului"
"Numai prin cunoasterea lumii nevazute, omul ajunge la cunoasterea cauzelor vietii, pe cand lipsit de aceste cunostinte, dibuieste ca un orb printre efcte Realitatea sensibila dobandeste insemnatatea abia prin cunoasterea suprasensibilului De aceea prin aceste cunostinte, devenim mai destoinici pentru viata Numai cel ce intelege viata, poate deveni om cu adevarat practic"      Rudolf Steiner-"Introducere in cunoasterea suprasensibilului"
Spre deosebire de principiul dogmatic "Crede si nu cerceta",stiinta spirituala indeamna neaparat la cercetare,adevarurile ei trebuiesc traite
Exista doua lumi: sensibila(lumea vazuta, a simturilor,a efectelor ) si suprasensibila(nevazuta, a cauzelor),dar limitele actuale ale stiintei nu permit obtinerea dovezilor asupra acesteia din urma    
Unii oameni increzatori doar in stiinta cer dovezi de necombatut privind adevarurile lumii nevazute Dar ei nu cer, fara sa fie constienti de acest lucru, dovezi ce rezida in insasi obiectul in chestiune, ci pe acelea pe care ei insisi vor sa le recunoasca sau sunt in masura sa le recunoasca "O conceptie falsa nu se lasa combatuta deoarece ea se intemeiaza pe convingerea ca falsul ar fi adevar" Goethe
Orice discutii sunt fara rod fata de cel ce nu vrea sa admita decat dovezi, ce sunt in felul sau de a gandi
Sufletul gaseste ceea ce este adevarat, pe alte cai decat pe cea a discutiilor Adevarata fiinta omeneasca este ascunsa simturilor exterioare Limitele stiintei de acum sunt compenste prin comunicarile spiritelor superioare transmise prin clarvazatori
Conceptia corecta despre lume ce ne-ar asigura traiul in armonie cu natura,Universul si Dumnezeu , depinde fundamental de atitudinea omului fata de valori De aceea incercati sa nu traiti dupa valori false Pentru ca marele ghinion consta in faptul ca efectele acestui lucru vor fi intelese foarte tarziu, cand nu mai pot fi corectate prea multe dintre ele Ecuatia existentei are multe necunoscute dar si multe certitudini Dumnezeu este cea mai mare certitudine din viata noastra 
Intrucat educatia spirituala lipseste din cadrul sistemului de educatie actual,raspunderea si interesul apartine individului Cine va intreprinde ceva in acest sens va deveni intr-adevar acel "om practic" la care ne-am referit anterior , cu beneficii individuale ,familiale si sociale(la nivelul in care traieste si munceste)
Tocmai datorita felului de viata spirituala a prezentului,cunoasterea spirituala este un domeniu de care epoca noastra nu se poate lipsi
Pentru cei interesati de domeniul  la care s-a facut referire,am realizat cateva sinteze,astfel:
1 Din tainele vietii si ale Universului de Scarlat Demetrescu( despre om,moarte,reantrupare,destin" 20 articole
                 http://goo.gl/ryA9it               
2,Diagnosticarea Karmei ,colectie cu 12 volume   (cum sa intelegem si sa ne  formam conceptia corecta despre lume  si viata pentru a trai sanatosi si fericiti(in armonie deplina cu natura,cu Dumnezeu)
              http://goo.gl/ryA9it , articolele din 05,06-05 2011
              http://goo.gl/BAblyY
  Cauzele spirituale ale bolilor,       30 12 2012
3,Vindecarea prin gandire
               http://goo.gl/BAblyY,  articol din 21.12 2012

  Cititorule,ajuta-ma sa raspandesc cunoasterea Transmite mai departe informatia ! Multumesc anticipat!