Postări populare

duminică, 23 decembrie 2012

Din IUBIRE pentru MAMA PAMANT


MAREA TRANSFORMARE

de Kiesha Crowther

Trăim cu toții o perioadă foarte profundă pe planeta noastră. Mama Pământ trece printr-o schimbare fără asemănare până Acum. Planeta va începe să se deplaseze și să se schimbe, trecând în Sinele său Superior. Ea se va transforma în propriul său paradis. Sunt vremuri de mare schimbare - despre care au vorbit, timp de sute și sute de ani, toate popoarele indigene - de la marea cădere a Atlantidei, o civilizație foarte reală, care a existat Aici. 
Atunci a avut loc o mare deplasare, în care s-au schimbat polii. Cu mult înainte de această mișcare, atlanții au fost un popor minunat, foarte avansat. Ei știau cum să folosească energiile cristalelor, apei, sunetului, luminii și culorii. Ei știau cum să o asculte pe Mama Pământ și cum să lucreze alături de frații și surorile noastre, din diferite alte părți ale Universului, ființele stelare. Interacționau împreună, umăr la umăr.
Folosesc termenul "ființe stelare", pentru că, în experiența mea, majoritatea lor sunt minunate ființe iubitoare. Ei au fost Aici de la începuturile timpului. Au venit și au plecat de Aici dintotdeauna și, pe măsură ce energia noastră se acordează la o frecvență superioară, vom putea vedea aceste ființe de Lumină de frecvențe superioare. În curând, întreaga omenire va fi conștientă de prezența lor. 
Pe vremea Atlantidei, noi, ființele umane, lucram cot la cot cu ființele stelare și am trăit pe Mama Pământ cum se cuvine pentru o perioadă foarte îndelungată de timp din istoria acelei civilizații. Dar apoi s-a petrecut marea schimbare și s-a topit o mare parte din gheața care acoperea majoritatea uscatului și noi, ca oameni, a trebuit să o luam, spiritual vorbind, de la capăt. Cunoaștem povestea Potopului din Biblie. 
Puteți găsi aceeași poveste în multe culturi indigene de pe planetă, pentru că evenimentele chiar s-au întâmplat. Dar nu au fost șterși toți de pe suprafața Pământului. Oamenii care știau ce urmează să se întâmple, s-au suit în bărcile lor și s-au împrăștiat în alte țări, luând cu ei o parte din cristalele atlante sacre.
Unii dintre atlanți au mers în Africa de Sud - ei sunt rădăcinile poporului maiaș de astăzi.
Alții au mers în America de Nord. Acolo trăiau deja popoare indigene, dar existau unele triburi a căror descendență coboara direct de la atlanți. O altă civilizație foarte avansată, care a existat în istoria noastră antică, sunt lemurienii. Acest popor s-a împrăștiat în cele din urmă și s-a stabilit pe diferite insule, fiind acum strămoșii popoarelor hawaian și Waitaha din Noua Zeelandă - mai vechi chiar decât populația Maori. Aceste populații supraviețuiesc și în zilele noastre și poartă cu ele învățăturile și înțelepciunea antică, cea care, în unele cazuri, provine de la ființele stelare.
În calitatea mea de păstrător al înțelepciunii, în aceste vremuri de schimbare prin care trece Mama Pământ, una dintre îndatoririle mele sacre este aceea de a-i înapoia Pământului unele dintre aceste cristale sacre. Am în grijă câteva cristale foarte speciale din timpurile Atlantidei; alți păstrători ai înțelepciunii au altele, care le-au fost încredințate spre a fi înapoiate pe Pământ. 
Mi s-a spus de către bătrânii mei și de către Spirit unde trebuie să ajungă aceste cristale. Până acum am amplasat cristale în Pământ, în cursul unor ceremonii sacre în Santa Fe, New Mexico, în anticul ținut al Anasazi, în Suedia pentru ținuturile Nordului și țările nordice, în Hawaii pentru insulele sacre și pentru oamenii de acolo, în Redwoods din California, la acei "mari bătrâni" ai planetei și în tărâmurile cristaline ale Arkansasului, pe 10-10-10 pentru a le conecta cu trezirea cristalelor atlante îngropate acolo și pentru a vindeca apele sacre. 
În tot acest timp, asupra acestor cristale s-au făcut rugăciuni, au fost păzite și păstrate în siguranță. Există multe alte cristale de pus înapoi în pământ. În curând, unul dintre cristalele aflate în grija mea va fi înapoiat poporului Waitaha din Noua Zeelandă și ei îl vor așeza înapoi în ținuturile lor sacre. Aceste cristale nu se pun oriunde, ci în anumite locuri sacre, de intersecție a liniilor de forță magnetică. 
Ele trebuie amplasate în locuri foarte bine determinate, pentru a întări rețeaua energetică a Mamei Pământ - locuri în care energia se întoarce în Mama Pământ și se leagă cu energia celorlalte cristale aflate deja la locul lor. Astfel, energia cristalului localizat în Hawaii se leagă cu energia cristalelor din Redwoods, New Mexico, Suedia și așa mai departe. Această rețea energetică reprezintă, dacă vreți, venele și arterele Mamei Pământ. Cristalele trebuie amplasate înainte de marea trecere a Pământului. Mai am patru cristale de așezat, cu toate că încă nu știu unde le este locul. La timpul potrivit, mi se va spune unde anume trebuie înapoiate, fiecare dintre ele.
Trecerea de la conștiința minții, la cea a inimii
Două mari civilizații antice au cheia vieții din inimă – maiașii și aborigenii. Ei încă trăiesc din inimă și sunt aceia care ne învață cum să începem să trăim din nou din inimă.
De la căderea Atlantidei, civilizația umană s-a dezvoltat într-un anume fel. Ne-am dezvoltat atât de mult capacitatea minților noastre raționale, încât am creat marile orașe și alte invenții, în ultimii ani făcând un salt uriaș în descoperirea de noi tehnologii. Am făcut unele lucruri uimitoare. Problema este, însă, că ne-am lăsat INIMA în urmă. 
Am încetat să mai acționăm sau să luăm decizii din inimă și dintr-un sentiment de conexiune cu toată viața și cu Mama Pământ. Ne-am supraestimat mintea rațională logică și credem numai ceea ce putem vedea sau experimenta cu ajutorul simțurilor fizice. Nu așa trebuia să fie. Ni se cere ACUM să începem să trăim din nou din inimă - și acesta este unul dintre mesajele pe care am fost rugată în mod special să le transmit și să le predau.
Am fost învățată o lege universală și anume: cu cât ești mai iubitor, cu atât devii mai inteligent.
Dacă puteți, imaginați-vă tot ceea ce am creat cu mințile noastre, chiar și numai în ultimii zece ani, toate progresele și tehnologiile. Cu toate acestea, nu putem soluționa majoritatea problemelor cu care ne confruntăm astăzi. 
Cea mai mare problemă este cum să vindecăm ceea ce i-am făcut deja Pământului, cum ne putem opri din a face ceea ce facem, de când oamenii și-au uitat conexiunea la rețeaua vieții. Dacă am fost capabili să creăm atât de mult, folosindu-ne numai mințile, imaginați-vă câte am putea crea, dacă am lucra din inimă! Mintea nu ar fi inactivă sau nefolosită - ea ar deveni și mai puternică, pentru că s-ar afla în relația corectă cu INIMA - sursa vieții și a creației. 
Dacă încetăm să mai operăm dintr-o conștiință mentală condusă de ego, vom înceta să ne străduim să obținem lucruri fără rost, ce satisfac numai o parte infimă din ceea ce suntem noi în realitate. Vom înceta să ne irosim energia mentală și vom putea începe să direcționăm fiecare dram din INIMA și din mintea noastră, în sensul vindecării Pământului și al creației darurilor pentru toate ființele. Am putea crea un paradis pe Pământ, ceva ce nu am mai văzut până acum.
Am fost învățată de Spirit, că Mama Pământ este sacră și că ființelor umane nu li se va permite să o ucidă. Ea este sacră pentru toate formele de viață din Univers, nu numai pentru oameni. Dacă oamenilor nu li se va permite să o ucidă - atunci trebuie să ne ridicăm vibrația, suficient de mult pentru a putea să trecem împreună cu ea, către o ființare superioară, pentru că i-am făcut prea multă vreme rău și ceva trebuie să se întâmple, pentru a ne corecta calea pe care ne aflăm, pentru a o ajuta să respire din nou. Pentru ființele umane, situația este urgentă. Trebuie să trecem la o conștiință superioară, dacă vrem să rămânem pe planeta Pământ, ca și copii ai ei.
Dacă ascultați, niciunul dintre bătrânii indigeni sau dintre păstrătorii înțelepciunii de pe planeta noastră nu spune: "Acum trebuie să mergeți să faceți ceva." Ei spun: "Fiți". Ei ne spun să fim schimbarea, să ne concentrăm măcar o dată asupra "a fi" în loc de "a face". 
Dacă suficient de mulți dintre noi se pot conecta cu INIMA și cu Iubirea care există în natură, pretutindeni în jurul nostru, și pot înțelege frumusețea și sacralitatea acestei vieți care ne este dată - vom muta conștiința ce guvernează planeta, din minte în INIMĂ. Suntem scântei ale conștiintei Divine. Fiecare dintre noi are un măreț "EU SUNT", care a trimis o scânteie din noi AICI, să trăiască și să învețe din experiența de a te afla într-un corp uman și din a avea această uimitoare INIMĂ umană. Sunt AICI, pentru a vă ajuta să vă amintiți.
Trăind din Iubire și fiind în INIMĂ, ne putem aminti cel mai sacru adevăr, acela că suntem cu toții frați și surori aparținând unei singure mame - Mama Pământ. Nu suntem separați unii de ceilalți sau față de alte forme de viață. Ce se întâmplă cu unul dintre noi, se întâmplă cu noi toți. Pentru că energia umană este identică cu cea a Pământului, tot ceea ce se întâmplă cu Mama Pământ, ni se întâmplă și nouă - și invers. 
Cu toate acestea, suntem capabili să schimbăm această lume în care trăim. Există o profeție a mai multor culturi indigene, care spune că, în momentul marii schimbări de pe Pământ - adică în vremurile pe care le trăim - omenirea se va uni ca o singură familie, un singur trib... și acest trib va fi alcătuit din "multe culori".
Când am fost inițiată ca șaman și mi s-a spus că sunt un "păstrător al înțelepciunii", mi s-a spus că tribul meu urma să fie "tribul culorilor multe". Știu ca Marele EU SUNT a trimis o scânteie din mine AICI, ACUM, pentru a ajuta copiii planetei Pământ să își amintească cine sunt, să o iubească pe Mama noastră Pământ și că "noi suntem cei pe care îi așteptăm". 
Noi suntem Tribul Culorilor Multe, cele mai puternice suflete dintre sufletele puternice, care au ales să se afle pe Pământ în aceste vremuri, pentru a duce la împlinire extraordinara sarcină de a muta conștiința de pe planetă, înapoi în INIMĂ și în IUBIRE.
Trebuie să ne unim sub stindardul Iubirii și să îi arătăm Mamei noastre Preasfinte, cât de mult O iubim, cât de mult dorim să facem tot ce ne stă în putință pentru a O salva și pentru a ne continua drumul ca și copii ai săi, AICI pe Pământ.
Suntem capabili să cream o frumusețe pe care abia dacă am văzut-o pe Pământ, până acum. Și o vom face."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu