Salvează-te singur!
Omul este un Spirit care are un Suflet și trăiește într-un Trup, nu invers!
În Univers tronează Lege evoluției vesnice ,lucru pe care și Spiritul îl urmează.
Face acest lucru împreună cu cele două vehicle ale sale- Sufletul și Trupul.
Totul în Univers vibrează, fiecare lucru cu frecvența proprie și totul comunică
cu totul, principiu recunoscut și de fizica cuantică.
Spiritul și Sufletul( invizibile) sunt construite din materie eterică cu frecvență ridicată
în timp ce Trupul e format din materie cu frecvență densă.În procesul evoluției spiritu-a
le ,Trupul trebuie să-și crească vibrația, ca împreună cu Sufletul și Spiritul să vibreze în mod sincron, toți oamenii fiind gradați potrivit gradului de vibrație, intensității luminii și tonului și clarității luminii difuzate.
În lumea invizibilă domină autoritar Spiritul ca entitate inteligentă distinctă-această
dominare și-o exercită prin intermediul energiei pozitive creativ-formatoare a gândului.
În lumea noastră, deși energia găndului este la fel de importantă, folosirea ei prin inter-
mediul creierului și respectiv al trupului carnal este deformată și chiar de multe ori, per-
vertită până la negativarea sa malefică. O cauză esențială a acestei realități este că în
Epoca de Întuneric cu durata de 26.000 de ani, aflată acum la final, omenirea a devenit
prizonieră Forțelor de Întuneric și transformată în bateriile lor energetice(detalii în posta- rea "TREZIREA" din goo.gl/ryA9it) Nu s-a permis educația spirituală de masă pentru ca oamenii ca celule ale Universului să cunoască și să aplice Legile acestuia întreținând astfel ignoranța spirituală a maselor.
Gândurile sunt vii, au viață, odată emise ele continuă să pulseze , să emită energie în Uni-
versul subtil. Gândurile creează emoțiile iar emoțiile , comportamentele.Un gînd emis creează consecințe cu care ne întâlnim mai târziu, chiar dacă la momentul respectiv gândim altfel.Astfel Legea vibrației ne face extrem de responsabili cu tot ceea ce facem ,gândim pentru că orice gând lasă urme în viețile oamenilor, în destinul nostru, pentru că trăim într-un Univers aranjat de noi.Dacă nu am mântuit gândul inițial,el continuă să existe și să emită.Propagând ura, furia, nemultumirea , creem forțe contrare și mai puternice, va trebui să compensăm adăugând, iubire,bunătate,bucurie.
Trecutul continuă să vibreze.Legea vibrației ne spune că o replică rostită ieri continuă să existe,
să pulseze fiind preluată de minte, suflet , atrăgând vibrații asemănătoare, până când e alchimi-
zată, integrată în altă formă enegetică-alt nivel de conștiință ce dă o altă orientare informației
inițiale.Deci gândurile și faptele înaintașilor noștri au creat prezentul nostru așa cum noi creem
viitorul urmașilor noștri!
Prezentul vindecă trecutul integrând pozitiv faptele și intențiile, dăndu-le o direcție bună,reinten-
ționându-le, energia lor curgând pe alt făgaș.
Prezentul creeaza viitorul dorit prin faptele noastre, cum vrem să trăim, să fim mai puțin distrași
de la Universul absolut unde trebuie să ajungem . Activitatea cosmică oglindește starea conștiinței colective a umanității. Gândurile, cuvintele și acțiunile noastre se unduiesc în Cosmos, modelând
viitorul.
Evoluția noastră până la stadiul de om a cuprins mai întâi stadiul fizic, apoi cel mental, cel emo-
țional și în final stadiul spiritual care a condus la conștiința umană. Deci conștiința integreaza sferele
minții, sufletului și spiritului în iubire, care după dr David R Hawkins are 17 trepte de dezvoltare (detalii în postarea din blog goo.gl/ryA9it - "Nivelul energetic și nivelul conștiinței") din care opt, cu vibrația sub nivelul de 200,adormiții în conștiință și nouă cu cu nivel de la 8-19( 200-1000) treziții în conștiință( doar sub 20% ating asta).
În ultimii 20 de ani, conform specialiștilor , nivelul de vibrație al Pământului a crescut de la 7,8 Hz la 15 Hz, iar noi oamenii trebuie să ne aliniem acestui nou nivel de vibrație pentru a fi în armonie cu Mama Pământ.De aceea se spune că "Sec.XXI va fi un secol al spiritualității sau nu va fi deloc"
Pentru că cine nu se va trezi d.p.v spiritual și nu va lucra pentru ridicarea nivelului său de vibrație, va avea mari probleme pe toate planurile și chiar va dispare de pe planetă care evolueaza catre dimensiunea 5D. Deci responsabilitatea salvării este individuală!Asistăm de aceea la un curent la nivel mondial către spiritualitate, către Cunoașterea de Sine,pentru ridicarea deasupra materialită- ții care ne-a subjugat atâtea mii de ani.Zeci de milioane de oameni de pe toate continentele, indiferent de cultură sau religie sunt în postura de căutători ai Adevărului și Iubirii.
Sugestii de acțiuni pentru creșterea vibrației radiației personale și în final a conștiinței:
* Să înțelegem și să respectăm legile universale ale iubirii, iertării, adevărului și dreptății.
* Să ne dorim ca în fiecare zi sa fim mai buni și mai înțelepți
* În fiecare zi după trezire să facem o scurtă meditație în care să ne dorim să intrăm pe frecvența vibrațională a Iubirii( ieșirea din frecvența matriceală a Urii).Ura și Iubirea fiecare cu derivatele sale,sunt cele două emoții principale din Univers și corespunzator lor avem cele două stări ale conștiinței- adormitii( centrați pe frecvența urii) și treziții (centrați pe frecvența Iubirii).
* Spuneți zilnic de cel puțin trei ori " Iert pe toată lumea" Fie că iertați fie că nu iertați , nu
faceți de fapt nimic, dar dacă nu iertați atunci vă atrageți influiențe negative.Rostiți înainte de culcare
această Rugăciune tibetană:
" Dacă am rănit în orice mod, pe oricine astăzi, conștient sau inconștient în urma propriilor mele confuzii , Îmi cer iertare!Dacă astăzi am fost rănit cumva, în orice fel, de către oricine în urma propriilor lor confuzii,Îi iert! Dacă eu azi nu sunt pregătit să iert o anumită situație , Mă iert pe mine pentru această confuzie! În toate situațiile în care am gândit urât despre mine, în care m-am purtat aspru cu mine, în care nu am avut încredere în mine, în care m-am rănit pe mine însămi, " Mă iert, Mă iert,Mă iert!"
Tot înainte de culcare să rugăm Matricea Universală să ne permită în timpul somnului, accesul direct în ea( ne acordăm cu ea, vom fi în pas cu ajustările pe care le face Pământul)
* Pentru suprimarea unei emoții negative din partea unei persoane,spuneți de mai multe ori:
"Îmi pare rău, te rog iartă-mă, te iubesc,mulțumesc" Pentru eliberare emoțională-"Inima mea e plină de iubire și înțelegere!" Când ai o supărare cu cineva repetă de 10-20 ori până te liniștești"Inima lui ........... e plină de iubire și înțelegere"
* Dacă ați început lucru la dezvoltare spirituală, nu puteți fi vinovat de nimic.Vina aparține trecutului și trecutul nemaiexistând nu trebuie să vă preocupați de el.Spuneti-vă deci " Mă iert pe mine însumi."
* Rostiți zilnic mantra "Din inima sacră prin inima mea, să curgă iubirea pură tămăduitoare, pe toate planurile existențiale ale ființei mele și a celor dragi mie"! Așa este și așa să fie!
* Să simțim recunoștință pentru tot ceea ce avem, pentru tot ce e bun și frumos în viața noastră și
în jur.
* Binecuvântați oamenii, locurile,spațiile, alimentele,etc
* Să fim buni și să ne punem în serviciul Binelui comun, în orice formă ne e la îndemână
* Să nu întreținem gânduri negative, să nu facem alegeri pe baza egoului, să fim mereu recunoscători pentru ceea ce avem la dispoziție și să împărțim în mod constant binecuvântări.
Pentru creșterea vibrației personale , un pas mai înalt îl putem face conectându-ne la Spirit și astfel inspirația divină va crea o realitate mentală foarte pură, ca la un moment dat să ne fie ușor să ne cufundăm în realitatea absolută, adică să ne contopim cu Dumnezeu,adică iluminarea,trezirea,să devenim conștienți de Sine.Acest lucru se poate realiza cu medita- ția Sahaja Yoga-unirea spontană cu Dumnezeu.La naștere,după tăierea cordonului ombilical este întreruptă legatura energetică cu Sinele Superior ,iar prin meditația Sahaja Yoga o putem reface.În osul triunghiular numit sacru, de la baza coloanei vertebrale se găsește o energie reziduală numită Kundalini.Prin meditație, ea este trezită,trece prin cei șase centri energetici, străpunge osul fontanelei și în degete și deasupra capului simțim briza Sf. Duh, unirea cu Dumnezeu, având ca rezultat și vindecări chiar de boli grave precum cancer. Sunt oameni care prin practicarea Sahaja Yoga, au renunțat la droguri și nu au avut recăderi sau alte neplăceri.Realizarea Sinelui, ca rezultat al trezirii Kundalini,este capabilă să dezvolte noi capacități creative:mulți au devenit poeți, muzicieni și artiști, problemele financiare s-au rezolvat, bolile psihoso-matice precum cancerul, diabetul,etc, s-au vindecat.Un om realizat respinge orice act imoral, nu poate fi manipulat de nimeni și nimic,astfel de oameni ar trebui sa avem în posturile cheie din politică și administrație.Sahaja Yoga este o soluție pentru problemele lumii, deoarece asigură formarea tuturor ființelor umane,realizează o lume foarte evoluată.Detalii : http://www.sahajayoga.ro. În